Mulţumirea - podoaba creştinului

20 Februarie 2017 - Miriam Guia


Dacă ne-am face o analiză a vieţii, oare am fi găsiţi vrednici în faţa Creatorului nostru? S-ar bucura Tatăl să-Şi vadă copiii? I-am aduce bucurie, sau mai degrabă întristare? E adevărat că de cele mai multe ori uităm pentru ce trăim, ne uităm scopul pe acest pământ şi ignorăm valoarea care a fost aşezată în noi, dar oare cum ne-am raporta dacă viaţa noastră ar arăta altfel? Dacă am lua mulţumirea drept un principiu şi am face din ea o ”podoabă”, s-ar vedea oare schimbări în mediul în care trăim? Şi dacă am vrea să recunoaştem toţi, răspunsul nostru ar fi afirmativ. Nu ştiu care este nivelul de mulţumire al fiecăruia, dar apostolul Pavel spunea în Filipeni 4:11-13 că a descoperit secretul mulţumirii. El a găsit frumuseţea mulţumirii şi în cele mai grele situaţii. Nu a cârtit, ci chiar dacă a fost nevoit să treacă peste ,‚mările’’ învolburate, el întotdeauna a ştiut să se încreadă în Dumnezeu, singurul care îl putea ajuta. Ştia că prin starea lui de mulţumire Îl va onora pe Tatăl şi nu va permite celui rău să strecoare teamă sau nelinişte în sufletul lui. Atunci când eşti nemulţumit parcă tot ,,luciul’’ frumuseţii din jur dispare, fiind înlocuit cu ceaţă, cu nelinişte şi cu subestimare. Deseori ne lăsăm cuprinşi de această nemulţumire care „macină” sufletele noastre. Cred că dacă am privi spre toate binecuvântările ce s-au revărsat peste noi de-a lungul anilor, am admite că suntem cei mai valoroşi oameni. Ştiu că ne-am obişnuit cu verbul „a cere” şi nu ne gândim la fel de mult şi la verbul „a mulţumi”. Nu uităm să-I înşiruim lui Dumnezeu toate dorinţele noastre, dar uităm să-I mulţumim. Ne găsim de multe ori în „pielea” acelor leproşi care au uitat să se mai întoarcă la Isus ca să-I mulţumeacă pentru vindecarea oferită. Suntem atât de obişnuiţi cu lucrurile pe care le avem, încât nici nu-I mai mulţumim Tatălui că ni le-a dăruit. Nu aş vrea ca starea mulţumitoare să se dezvolte în noi doar după ce am pierdut ceva, ci aş vrea să fim la fel de înţelepţi ca Pavel. Nu ştiu dacă v-aţi aflat vreodată într-un mediu în care erau şi persoane cu nevoi speciale, dar când le vezi neputinţa şi tristeţea din ochi nu poţi rămâne indiferent. Abia atunci îţi vezi multitudinea de motive pentru care ar trebui să fii mulţumitor. Şovăim şi cădem la acest „test’’, dar împreună cu Hristos vom avea victorie. Împreună cu El ne vom înălţa dincolo de norii întunecaţi ai nemulţumirii şi vom putea zbura în siguranţă spre Patria cerească. Pentru o viaţă plină de prosperitate, de bucurie, de pace şi siguranţă, îmbracă şi poartă „podoaba” aceasta a mulţumirii!

« ZGÂRIETURI ÎN CARACTER

Eu, vasul „mai slab” »