23 Ianuarie 2017 - Mihaela Tarmure

Iosif şi-a numit cei doi copii, pe care Dumnezeu i i-a dăruit în Egipt, Manase şi Efraim şi aceste nume n-au fost puse la întâmplare. Ele aveau o însemnătate aparte pentru Iosif.
"Manase" înseamnă "uitare". De ce şi-a numit astfel întâiul născut? Oare putuse Iosif să uite faptul că fusese despărţit de părinţi la o vârstă fragedă, că tocmai fraţii lui îl vânduseră ca sclav, anii petrecuţi în robie şi închisoare? Nu, nu cred că despre asta e vorba. Nu cred că Iosif a uitat ce i s-a întâmplat, ci doar suferinţa produsă de toate acestea. Cred că toate amintirile dureroase ale vieţii lui rămâneau în urmă, nu-l mai însoţeau, nu le mai purta în inimă. Cred că inima îi era vindecată, că se împăcase cu lucrurile pe care nu le putuse schimba, că îi iertase pe fraţii lui pentru tot ce-i făcuserăşi că lăsa trecutul să rămână trecut. Acest copil numit "Uitare", pe care îl avea tot timpul în faţa ochilor, nu făcea altceva decât să-i amintească lucrurile ce trebuie uitate.
"Efraim" înseamnă "rodire". Într-o ţară străină, în ciuda tuturor adversităţilor, Iosif trăieşte acum o viaţă îmbelşugată. Dumnezeu îi răsplăteşte credincioşia şi răbdarea. Dumnezeu compensează toată suferinţa îndurată. În final, Dumnezeu îi redă familia, aducându-i pe aceştia în Egipt. Tot ce i se luase cândva, i se dă înapoi şi chiar mai mult de atât. Binecuvântarile lui Dumnezeu depăşesc cu mult pierderile şi se răsfrâng asupra unui popor întreg, pentru că planul lui Dumnezeu nu-l vizează doar pe Iosif şi familia lui, ci pe mult mai mulţi.
Aceşti doi copii: "Uitare" şi "Rodire" sunt doi copii pe care fiecare dintre noi îi putem avea şi trebuie să-i avem în vieţile noastre, în mod figurativ. Sau, altfel spus, sunt doi paşi pe care trebuie în mod obligatoriu să-i parcurgem în viaţă. Nu putem face un pas fără să-l facem şi pe celălalt. Primul este - uitarea. Ca să putem înainta trebuie să uităm suferinţele, lipsurile, nedreptatea, eşecurile etc. Trebuie să lăsăm totul în urmă. Trebuie să-L lăsam pe Dumnezeu să ne vindece rănile şi să repare lucrurile deteriorate din vieţile noastre. Nu putem avea o viaţă roditoare fără toate acestea. Nu putem fi împliniţi şi fericiţi atâta vreme cât ne amintim mereu de toate lucrurile ce ne-au afectat şi de oamenii care şi-au adus contribuţia nefastă. Trebuie să iertăm şi să uităm. Al doilea pas este - rodirea. Dacă l-am făcut pe primul, acesta vine de la sine. Iertarea şi vindecarea aduc cu ele pacea, împăcarea, bucuria şi binecuvântarea, iar toate acestea se vor răsfrânge nu numai asupra vieţilor noastre din belşug, ci şi în vieţile altora.

« Noi direcţii

ZGÂRIETURI ÎN CARACTER »