04 Martie 2017 - Luminita Marinescu

Stau și mă întreb pentru a nu știu câta oară, eu vasul „mai slab” modelat cu atâta măiestie de Marele Olar: Cine sunt? Ce vede El în mine, dincolo de ceea ce văd eu sau ceilalți? Dincolo de slăbiciuni, de imperfecțiuni, dincolo de ce se vede, există oare ceva de valoare în ființa mea?
Poate ţi-ai pus adesea această întrebare și poate asemenea mie, te-ai văzut neputincios sau neputincioasă în fața provocărilor de a fi plăcut ție, celor de lângă tine, dar mai ales Creatorului. Cred că peste fiecare din noi trec valuri, bat vânturi puternice care ne sleiesc de puteri și ne demoralizează pe toate planurile, dar mai ales în relaţia cu Domnul Isus.

Nu suntem decât vase de lut, povara păcatului ne poate despărți de Creatorul nostru și ne poate împinge în adâncul veşnic unde nu mai există nici o posibilitate de reabilitare. Apostolul Pavel spune în Romani 7:18-24 că nimic bun nu locuiește în noi, că „binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac”. Adică eu, vasul de lut, n-am nici o șansă de a-mi păstra curată relația cu Dumnezeu prin propria-mi putere din cauza naturii păcătoase care este în mine și care-mi distrage mereu inima de la ținta pe care doresc s-o ating în părtășie cu Creatorul.

Însă, în bunătatea Lui, mă strigă pe nume, mă încurajează să ies la suprafață, să respir aerul curat al prezenței Sale. Pentru că am preț în ochii Lui a ales tocmai vasul meu, vulnerabil, să pună în el o comoară de mare preț! Pentru că am preț în ochii Lui a ales să pună în mine prezența Lui, sursa puterii și a înțelepciunii care dă viață, adevărata viață!
Dumnezeu este sursa vieții mele, suportul și ținta mea!

« Mulţumirea - podoaba creştinului

Să ai pace! »