Când cerul e de aramă

06 Octombrie 2017 - Miriam Guia


Toată natura suspină şi tresaltă în faţa grozăviei ce o amenintă. Întreg tabloul se schimbă. Lumina ce altădată scălda cerul, e sufocată acum de norii cenuşii care se ridică în văzduh. Nu mai apare nicio scânteie pe bolta cerului.Vântul, frigul şi picurii de ploaie copleşesc fiecare părticică ce are viaţă. Întunericul trimite impulsuri tensionate, iar sunetul tunetelor intensifică încărcătura emoţională. Cerul e de aramă.
Astfel ar putea fi descris tabloul biblic al celor 12 ucenici care se pregăteau să întâmpine o furtună. Dar oare cum arată viaţa noastră atunci când suntem în mijlocul furtunii? Vorbim tot despre un cer de aramă, numai că de această dată sufletul tău este cel care suportă vijelia, valurile, ploaia, şi până la urmă, epuizarea. Fiecare problemă, fiecare suspin, fiecare lacrimă şi fiecare rugăciune fără răspuns, îţi dă impresia că deasupra ta cerul e întotdeauna întunecat. Durerea pe care o simţi în sufletul tău te înţepeneşte şi eşti incapabil să mai vezi lumina. La fel ca ucenicii - disperaţi în mijlocul unei mări ce părea să îi înghită. Şi-au dat toate silinţele să nu se lase copleşiţi de valuri, însă tot efortul lor a fost zadarnic. În clipa renunţării şi-au amintit că Cel care i-a uimit de atâtea ori se afla cu ei în barcă. Era Isus. Cu o dragoste cerească i-a mai învăţat o lecţie. Dovedindu-şi atotputernicia a poruncit încetarea furtunii, demonstrand ce înseamnă păstrarea calmului într-o astfel de situaţie. Este oare posibilă o astfel de contradicţie? Calm şi furtună? Cu siguranţă, da, pentru că împreună cu Isus orice paradox devine banal.
De obicei şi noi reacţionăm la fel ca ucenicii. Rămânem încătuşaţi în povară, fără să mai avem puterea să privim în sus şi să cerem ajutor. Ne străduim să răzbim singuri, uitând să cerem ajutor Celui care are toată puterea. Ne lăsăm copleşiţi de problemă şi nu mai suntem capabili nici măcar să ne mai rugăm, sau să credem că situaţia se poate rezolva.
Cu orice te-ai confrunta, prin orice furtună ai trece, aş vrea să-ţi amintesc că Isus este împreună cu tine. Este chiar acolo, cu tine în barcă. Chiar dacă eşti tentat să priveşti la uriaşii ce se ridică împotriva ta, îndrăzneşte să străpungi cerul de aramă şi să vezi dincolo de nori. Dacă îţi doreşti cu adevărat ca furtuna să treacă şi să te bucuri din nou de o zi însorită, atunci ridică-ţi privirea şi crede că după ploaie, va fi o zi mai bună. Nu uita că ceea ce face ca ploaia să fie mai uşor de suportat, este existenţa curcubeului. Cerul de aramă se poate transforma. Crede numai!

« Înconjurat de mulțime și totuși singur

Ne-ar placea sa intri in contact cu noi pe