31 August 2015 - Anda Dogar

Isus mai avea câteva ore şi urma să fie trădat de Iuda. Era cel mai trist Paşte pe care îl trăia. Ştia că avea să moară şi durerea Lui era nemăsurat de mare, nu atât din cauza chinului fizic prin care urma să treacă, ci mult mai mult din cauză că trebuia să treacă prin iad pentru ca omenirea să fie salvată. Măcar îi avea în jur pe cei dragi Lui, pe ucenicii Săi. Ei erau acolo cu El, dar nu s-a putut bucura nici de acest lucru, pentru că ştia că încă sunt slabi, ştia că Îl vor trăda. Le-a şi spus acest lucru: ”Toţi veţi găsi motive să vă poticniţi în Mine. ”  Petru a spus că el nu se va lepăda. Nu. În niciun caz. El Îi va rămâne alături. Dar Isus, în blândeţea Lui, i-a zis preaiubitului Său Petru că se va lepăda de El încă înainte să cânte cocoşul. Plin de încredere, acesta a declarat că dacă va fi nevoie, va şi muri pentru Domnul lui. La fel spuseseră şi ceilalţi ucenici.
Cu toţii ştim că Petru s-a lepădat de Isus la doar câteva ore de la această discuţie şi îl judecăm pentru aceasta. Dar întrebarea care se pune este: Oare nu suntem şi noi la fel? Gândeşte-te sincer la viaţa ta. Dacă ar fi să vină cineva să te ameninţe cu moartea dacă nu te lepezi de Isus ce ai zice? Ai zice că preferi să mori, nu? Eu aşa aş zice.
Problema care se ridică este dacă suntem gata să murim pentru Isus sau să TRĂIM pentru El? Să mori nu e neaparat foarte greu. De murit, mori o singură dată. Dar nici să trăieşti nu e chiar atât de simplu, căci trăirea pentru Isus  trebuie să fie zi de zi, clipă de clipă, moment după moment. Şi nu e deloc uşor.
Înainte de-a fi gata să murim pentru Hristos, trebuie să învăţăm să trăim pentru El. Tu cum stai la acest capitol?

« Despre limitele creştinului

Puzzle-ul vieţii »