Întâiul „Te iubesc”

18 Iunie 2016 - Mihaela Tarmure


V-aţi gândit vreodată la iubirea ce I-o purtaţi lui Dumnezeu? Ce vă motivează dragostea faţă de El? Cât de mult Îl iubiţi? Ce vă face să-L urmaţi, să-L iubiţi, să-L slujiţi? Ce vă determină să-L puneţi mai presus de orice în viaţa voastră? Dorul după El, clipe cereşti petrecute în părtăşie cu El, declaraţii şi promisiuni... ce vă face inima să tresalte atunci când e vorba de El?
Un motiv pentru care Îl Iubim poate fi bunătatea Lui, pe care o revărsă în vieţile noastre. Mântuirea oferită prin jertfa fiului Său, izbăvirea din încercări, vindecarea primită, binefacerile fără număr, ne pot însufleţi şi ele dragostea pentru El. Ani de-a rândul ne-a fost aproape, ne-a vegheat vieţile şi nu ne-a părăsit. N-a obosit să ne ierte şi să ne caute, ca să ne elibereze şi să ne dea pace, bucurie şi odihnă. Cât har am primit de la El în orice clipă, la fiecare pas şi în orice împrejurare.
Avem motive să-L iubim pentru că El ni le-a dat din plin. Relaţia noastră cu Dumnezeu ne împlineşte întru totul, dar principalul motiv al dragostei noastre e mai presus de toate cele amintite mai sus. E temelia iubirii ce I-o purtăm. Să ne gândim puţin... cine a făcut primul pas în această relaţie dintre om şi Dumnezeu? Cine a inventat dragostea şi a şi dovedit-o? Cine a rostit întâiul „Te iubesc” în această relaţie? Cu siguranţă putem spune că n-am fost noi aceia. Nu noi L-am căutat pe El. Nu noi I-am declarat iubire aşteptând să ne răspundă. Noi suntem doar cei care am ales să răspundem acestei iubiri. Aşadar, de ce-L iubim? „Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.” (1 Ioan 4:19)

« Eroul meu eşti Tu!

Fii ceea ce pari că eşti! »